STARE DE URGENTA IN SPANIA

0

      Spania va decreta starea de urgenta . Masura va fi luata ca urmare a situatiei sumbre in lupta cu coronavirusul:  120 de decedati din cele  peste  4200 de persoane infectate cu COVID-19.

      Premierul Spaniei Pedro Sanchez a declarat ca “ aceasta masura ne va permite sa mobilizam toate resursele statului pentru a-i proteja mai bine pe toti cetatenii ”, citeaza El Pais.

    Guvernul se va reuni sambata intr-o sedinta de urgenta si se pregateste sa activeze articolul 116 din Constitutie. Dupa ce starea de urgenta va fi decretata aceasta  va duce la limitarea  circulatiei oamenilor si vehiculelor. Guvernul va putea sa rechizitioneze bunuri si sa preia fabrici  dar si sa rationalizeze alimente pentru o mai buna gestionare a crizei. Starea de urgenta va  putea fi decretata pentru  doua saptamani , prelungirea acesteia avand nevoie de acordul Parlamentului.

     In  zona cea mai afectata unde au fost inregistrate cele mai multe decese, cea a Capitalei Madrid deja au fost luate masuri speciale cum ar fi inchiderea parcurilor dar si a restaurantelor si teraselor. Se asteapta ca aici sa fie declarata carantina.

   Si alte zone au fost puternic afectate. Masurile de prevenire au constat printre altele in anularea marilor evenimente atat sportive cat si culturale cum e cazul Sarbatorii Fallas din Valencia.