Institutul Hispano Roman: vernisajul expozitiei “Genii ale culturii romanesti”

0

Institutul Hispano-Român a semnat un parteneriat de colaborare cu Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, având ca scop promovarea culturii și a valorilor românești prin organizarea de acțiuni cultural-educative atât în România, cât și în Spania. Un prim demers în consolidarea acestor obiective este vernisarea expoziției „Genii ale Culturii românești”, pe 25 martie 2023, ora 11:00, la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad. Aceasta expoziție a fost vernisată în Castellon, Spania în noiembrie 2022 şi în ianuarie 2023 la Tecuci.

Proiectul „Genii ale Culturii românești ” a fost finanțat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, la initiațiva Institutului Hispano-Român, având ca partener Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci. Vă așteptăm să descoperiți cinci personalități marcante ale culturii române: Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Gheorghe Petraşcu, Mircea Eliade şi Nicolae Iorga.

Expoziția „Genii ale Culturii Române” va putea fi vizitată la Muzeul de Istorie „Vasile Pârvan” din Bârlad, în perioada 25 martie-30 iunie 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 8-16.