Cecilia Stan Tomescu este una dintre cele mai active si cunoscute creatoare de continut pentru invatarea limbii spaniole. Este absolventa de Filologie Hispanica la Timisoara, traieste in Canare, este examinator acreditat DELE, profesor de limba si literatura spaniola in scoli publice si private din Spania. traducator autorizat de catre Ministerul Justitiei si colaborator al Institutului Limbii Romane pentru cursurile LCCR in Spania.
A lucrat in marketing si a reusit sa isi dezvolte un brand atat pentru romani cat si pentru spanioli si sa acopere domenii moderne, inclusiv metoda gramaticii cognitive, continut video, cursuri online si mai multe grupuri de whatsup si Facebook prin carea face mai usoara invatarea limbii spaniole, de la nivel A1 la C1.
Toate acestea inseamna multa munca, perseverenta, adaptabilitate si puterea de a trece peste obstacole.
Un interviú in exclusivitatea pentru Viata in Spania cu Cecilia Stan Tomescu.
Alegerea limbii si culturii spaniole ca obiect de studiu este mai rar in Romania in detrimentul francezei, englezei italianei sau chiar germanei. De unde aceasta afinitate pentru cultura hispanica?
E adevărat, născută la Timișoara, am făcut grădinița germană, după care am învățat la școală engleză și puțin franceză. Spaniola nu era prea răspândită în România când eram eu copil. Singurul contact cu această limbă era din telenovele. Așa am dat de ea și eu, pe la vreo 10 ani, când m-a captivat o ”romanță” mexicană de la televizor. Nu era doar despre limbă, ci și despre peisajele stâncoase cu palmieri crescuți pe plaje sălbatice… Îmi doream atât de mult să vorbesc și să trăiesc și eu ca personajele din film, încât am început să învăț singură. Am găsit o carte chiar în biblioteca de acasă, cred că singura care circula pe atunci, scrisă de doctorul în filologie, profesor și traducător, Dan Munteanu. Așa am făcut primii pași cu limba lui Cervantes. Când am ajuns la liceu, am aflat că exista o singură secție de spaniolă în Timișoara și, bineînțeles că nu am ezitat nicio clipă să dau admiterea chiar acolo. După liceu a urmat facultatea, Filologie Hispanică, por supuesto que sí.
Emigrarea este un proces dificil, profund personal. Care a fost motivația interioară pentru a face acest pas si de ce tocmai in Insulele Canare?
Nu am plecat de acasă cu gândul să emigrez. Studiind spaniola încă de mică, am avut ocazia să vizitez și Spania de câteva ori și chiar să fac un an universitar cu bursă Erasmus în Tarragona. Barcelona devenise orașul meu preferat, dar, parcă, visam și la plaje mistuite de vânt, ca-n telenovelă. Îmi plăcea foarte mult Spania, dar încă nu-mi găsisem locul și m-am întors în România. După ce am terminat facultatea, studiind în paralel și Biblioteconomie, am prins post la biblioteca universității, la catalogare. Îmi plăcea foarte mult, dar iernile mi se păreau tot mai greu de suportat. Plecarea mea nu a fost ceva foarte planificat, ci, mai degrabă, un impuls. Cred că am fugit de frig, de o viață care, pentru mine, devenise mohorâtă, monotonă și apăsătoare. Aș fi plecat oriunde era cald, soare și se vorbea spaniolă. Căutând pe Internet, am găsit un post de fotograf turistic în Fuerteventura.
Cum ai reușit sa iti construiesti o cariera atat in Insulele Canare cat si in lumea virtuala?
Era decembrie când am ajuns în insule și era ca vara. Am simțit din primul moment că ajunsesem la locul potrivit. Cadrul natural de aici mi se părea atât de idilic, încât aș fi lucrat orice nu m-ar fi obligat să stau toată ziua închisă undeva, așa că am refuzat chiar câteva oferte bune de muncă de birou. Nu am lucrat fotograf, pentru că au văzut că aveam alte abilități pe care le puteam exploata, dar, cum voiam să fac muncă de teren și să fiu în contact permanent cu oamenii, am convenit să merg pe la primării, hoteluri și evenimente locale, să negociez contracte pentru firmă, să angajez, să vând și să ajut la prosperitatea relațiilor comerciale. Cam după un an, am aflat că ăsta era, de fapt, un post de PR și că aveam rezultate foarte bune, așa că mi-am căutat de lucru la o firmă mai mare, pe aceeași nișă. Peste 9 ani am lucrat în Marketing, îmbinând munca de birou cu cea de teren. A fost o experiență minunată, care a contribuit la creșterea mea profesională, socială și personală, dar s-a încheiat în mod natural atunci când am devenit mamă.
Din acel moment, m-am întors la ceea ce studiasem și perfecționasem trăind ani de zile printre nativi: profesoară de spaniolă. Am început cu câteva colaborări cu academii locale pentru a da ore de spaniolă străinilor. Viața de insulă m-a obligat încă dinainte de pandemie să recurg la mediul online, pe care l-am folosit constant până în prezent, pentru a depăși barierele geografice.
Care a fost pretul emigrarii si care au fost pentru tine avantajele acesteia? Cum te-a primit comunitatea românească ? Cum a evoluat aceasta?
Prețul a fost foarte mare pentru mine; pe lângă privarea mea fortuită de moștenirea părintească prin circumstanțe bizare, am pierdut, rând pe rând, tot ce aveam drag sufletului meu în viața de dinaintea emigrării: familie și prieteni. Totuși, avantajul de a-ți clădi propria viață de la 0 așa cum îți dorești și îți croiești, ca un nou-născut cu deplină conștiință, este de neprețuit!
La început am cunoscut foarte puțini români aici, dar cu timpul, s-a format o comunitate, sau am aflat eu despre ea mai târziu. Această comunitate, am simțit că a răscumpărat chiar prețul emigrării pe care îl plătisem, cel care mă durea cel mai tare: despărțirea de România. Am cunoscut aici români de valoare, de la prieteni, din asociații, la consulat și chiar pe profesorul emerit Dan Munteanu Colán, din a cărui carte învățasem eu spaniolă în copilărie! Datorită acestei comunități, integrată cu succes în viața locală, pot să spun că mă simt și aici ca acasă.
In eseul pe care l-ai scris in vol 2 al Poveștilor calatoare, vorbești despre blestemul timpului si al vieții aproape perfecte si spui ca ai devenit un petec de pământ al Atlanticului si ca ai acum pace in ochi. Cum vezi acum dupa atatia ani de emigrare trecerea de la un spațiu cultural la altul care implica o adaptare dar si o asimilare a regulilor altei societăți, altor mentalități.
Simt o apartenență la aceste insule, pe care mi-o insuflă chiar localnicii, fiind oameni foarte primitori. Blestemul timpului este că anii trec precum clipele, aici, unde nu există un ciclu bine definit al anotimpurilor. Rar, când merg în România, în mintea mea au trecut zile, dar găsesc locurile natale foarte schimbate. Clădiri, oameni, străzi pe care le regăseam altfel în amintire. România mi se pare de fiecare dată tot mai frumoasă, mai modernă, dar lovită, în continuare de convingeri limitative, pe scară largă. În Spania m-am dezobișnuit să vorbesc cu ”dumneavoastră”, care pare menit să ridice un zid între interlocutori, pe când în România simt mereu că trebuie să escaladez acest zid nefolositor de orgolii inutile. Pe de altă parte, aici, spui oricui ”te iubesc” în gura mare chiar și fără să simți; acolo, te ferești de așa ceva, dar simți, totuși, că-i iubești așa cum sunt, că sunt ai tăi…
Afirmi in același eseu ca reintoarcerea in Romania te-a făcut sa te privesti din nou in oglinda….Cum vezi acum Romania cu suflet de copil si ochi de adult? Cum privești țara natală ca o întoarcere definitiva sau ca o vacanta sentimentală, idilica?
Chiar dacă merg în România în vacanțe, nu percep că ar fi așa. Mă întorc mereu ca acasă, chiar dacă nu mai am o casă acolo. 🙂 Aș fi pregătită să mă întorc în orice moment, este țara mea, dar nu găsesc (și nici nu caut), momentan, oportunitatea. Sunt o fire foarte adaptabilă, m-am adaptat când am ajuns aici, dar nu simt că ar trebui să mă adaptez în țara mea, ci doar să mă decid.
La mine e chiar invers: văd România cu ochi de copil și suflet de adult, care se ghidează după rațiune, iar oglinda îmi arată doar trecutul, viitorul fiind liber și diafan.
De unde a pornit ideea școlii de spaniolă online ? Româna si spaniola au un fond latin comun…care sunt principalele obstacole pe care trebuie sa le depaseasca romanii care își doresc sa vorbeasca spaniolă repede?
Întotdeauna am fost o fire practică și m-am folosit de toate resursele disponibile pentru a-mi eficientiza munca. Mediul online a devenit de neînlocuit pentru a scurta distanțele și a economisi timp. Chiar și cu elevi de la ore cu prezență, ajungeam în mod inevitabil să folosesc resurse digitale, pe lângă ceea ce le explicam, pentru că o limbă străină se practică mult mai bine pe un video sau dintr-un cântec decât dintr-o carte.
Când am făcut primele ore online, cu vreo 5 ani în urmă, și am văzut că, pe lângă celelalte beneficii, le pot înregistra pentru ca elevii să le poată revedea oricând, dacă uită ceva, sau vor să repete, am știut că este cea mai bună variantă pentru toate părțile implicate.
”Școala” mea online s-a născut pas cu pas. Am început cu ore individuale, dar, când au crescut solicitările și trebuia să refuz oameni pe care știam că îi pot ajuta, am trecut pe sistemul de cursuri online. A fost singura variantă pentru a putea ajunge la românii de pretutindeni și ei la mine, români care aveau nevoie de un profesor care să le explice în română, dar să și aibă un nivel nativ de limbă spaniolă.
Cu timpul, am ajuns la concluzia ca, tot ce se poate preda cu prezență, se poate preda online. Pentru orice proces de învățare, mi se pare cea mai eficientă metodă de a ajunge cât mai repede la rezultate și e posibil să extind oferta de cursuri, prin colaborări, în viitorul apropiat. Ba chiar mă gândesc să îi pun și un nume școlii mele, pentru că, momentan, apare doar cu numele meu. Las aici, în premieră la ce m-am gândit: Academia Del Buen Viaje.
Limba spaniolă are un paradox: la început pare ușoară, dar, cu cât o aprofundezi, cu atât devine mai grea. Românii au o mare facilitate pentru a o învăța, dacă au resursele potrivite. Majoritatea care ajung la mine, știu mai mult sau mai puțin spaniolă, dar bariera lor cea mai mare este nesiguranța. Mulți au prins spaniola din filme, sau de la colegii lor de muncă, dacă au venit în Spania, dar, neavând o bază solidă, se tem să vorbească sau o fac cu greșeli de care nu sunt mândri.
Alt obstacol este învățarea strict tehnică, dar fără interacțiune, care nu le permite să poată comunica. Mulți înțeleg spaniola, chiar pot să scrie, dar au probleme la vorbit.
La orele noastre, majoritatea reușesc să-și depășească aceste blocaje, învățând totul în mod structurat și făcând multă practică ”dirijată”, ca să-i spunem așa.
Cine participă la cursul LCCR? Cât de interesați sunt copiii din generatia celor născuți aici din parinti romani? ( mulți știm ca nu vorbesc limba romana si nici nu au văzut Romania)
Cursul LCCR este cel mai special proiect care există pentru românii plecați în străinătate. Este șansa ca urmașii lor să asimileze limba română gratuit, chiar la scowls lor, corect, alături de un profesor și să cunoască obiceiurile bunicilor și stră-bunicilor lor. LCCR este o punte cu România. Acești copii, chiar dacă nu se nasc în țară, sunt pregătiți să poată duce o viață acolo, dacă o vor decide vreodată. Nu le vor fi străine ouăle de Paști și nici mărțișoarele. La curs participă copiii proveniți din familii de români sau mixte, iar în Insulele Canare, avem de câțiva ani șansa de a ajunge la cât mai mulți copii atât fizic cât și online.
Ce înseamnă sa inveti limba spaniolă mai mult decat sa poți comanda la un restaurant? Ce este cel mai greu cand înveți limba spaniolă?
O limbă nu trebuie doar învățată, ci asimilată. Atunci când comanzi la restaurant, nu transmiți un mesaj unilateral nici tu, nici interlocutorul tău. Un schimb de replici implică o interacțiune, care iese din manuale și devine limbă vie. Cei care vor să se descurce cu spaniola la nivel conversațional, trebuie să practice pe situații reale, pentru a reuși să interacționeze. Dar învățarea este un proces și cel mai greu este să ai răbdarea de a-l duce la capăt.
Conteaza varsta pentru învățarea limbii spaniole?
A învăța nu ține de vârstă, ci de motivație și, în cazul celor care au această gândire limitativă, ține și de înlăturarea ei. Am avut elevi de toate vârstele și rezultatele au demonstrat că nu este un criteriu real. Ce e adevărat, este faptul că, la vârste mai înaintate, se prinde mai greu accentul, sau unele sunete specifice limbii spaniole. Poate fi din cauza unei apartenențe mai marcate și durabile la accentul de baștină, dar, cu exercițiile potrivite, se corectează și acest aspect.
Care ar fi cele trei recomandări principale pentru cei care doresc sa învețe limba spaniolă pentru a trai in Spania si nu doar ca turisti? Vorbim doar de limba sau si de asimilarea culturii si expresiilor locale?
- Să învețe structurat încă de la început, pentru că e mai ușor să construiască pe o bază solidă, decât să repare.
- Să fie receptivi atât la nivel lingvistic, cât și la nivel pragmatic, pentru a se integra într-o nouă societate. Expresiile locale se învață cel mai bine pe viu, fiind foarte bogate în nuanțe. Dacă le-am traduce, ar trebui să facem, mai degrabă, o adaptare cu expresii românești similare pentru a putea fi înțelese, pentru că sensul de bază al cuvintelor din expresii mai mult ar putea crea confuzii.
- Să vorbească în spaniolă, chiar dacă fac greșeli, pentru că vor învăța din ele, iar spaniolii apreciază străinii care fac eforturi, nicidecum nu îi arată cu degetul.
Și aș adăuga, să nu se lepede de originea lor. Am văzut mulți români care, complexați că ar putea trăda un accent românesc, au o atitudine defensivă, sunt reticenți la a comunica direct cu spaniolii sau chiar preferă să se înconjoare doar de români, ceea ce nu e nevoie. Să fii străin într-o țară e ceva foarte firesc, iar să te adaptezi nu înseamnă să te reîncarnezi în spaniol, ci doar să preiei ce ai nevoie și să oferi, la rândul tău, cu demnitate, valoarea pe care o porți în bagaj. Omul înnobilează locul.
Cum pot avea doritorii acces la cursurile tale sau la intalnirile online, multe dintre ele fiind si promotionale? Pe rețelele sociale, dar și pe pagina mea, pe care o actualizez și o îmbunătățesc constant, se găsesc toate informațiile: www.ceciliastantomescu.com
